Lectura Placuta ( XVI )

Continuam concursul cu o recenzie trimisa de Andres. Si cum vremea asta nu imi place deloc, ma gandeam sa va invit sa savurati o cana de ciocolata calda si urmatoarea carte, ce parca se incadreaza de minune in peisaj. Si daca va intindeti in canapea, sa cascati de cateva ori si pentru mine si sa va asezati mai confortabi, tot pentru mine.  

Nu imi vine sa cred ca am asteptat atata timp pana sa deschid cartea asta. Nu cititsem inainte Marc Levy, insa ceva imi spunea ca trebuie neaparat citit. Am recomandat chiar, carti scrise de el… Si acum am terminat de citit “Si daca e adevarat…”! Este o carte superba. Daca ar fi sa o descriu in cateva cuvine, as spune asa: iubire, speranta, mare, iubire, prietenie, incredere, viata, moarte, iubire.

Am repetat cuvantul iubire pentru ca e esenta tuturor lucrurilor, in ea sta speranta si sensul vietii. Si nu va ganditi ca e vorba doar de iubirea pentru partener, ci iubirea aceea fara sfarsit pentru semeni, pentru viata, pentru ceea ce e frumos. E iubirea fata de momentul prezent, iubirea pentru soare si pentru mare, iubirea ce se naste din nimic.

In aceasta carte iubirea apare din (o sa radeti!) dulap, apare ca o naluca si nu vrea sa mai dispara. Protagonistul devine nebunul subjugat propriei imaginatii, dar e in acelasi timp nebunul care isi traieste iubirea altfel decat noi ceilalti. Se spune ca dragostea e oarba, te duci catre ea cu ochii inchisi si nu mai vezi nimic in jur. Arthur era singurul care o vedea pe Lauren, ceilalti fiind orbii din lumea lui. Acest lucru nu l-a impiedicat sa traiasca cele mai frumoase clipe…

Lauren, fantoma – cum a denumit-o prietenul lui Arthur – suferise un accident de masina si intrase in coma. Dupa o anumita perioada reuseste sa i se arate lui Arthur, actual chirias in fostul ei apartament. De aici o adevarata aventura… Totul se invarte in jurul imaginarului. Este oare Arthur nebun? Este totul in mintea lui? Cum e oare sa ai un secret pentru care altii te-ar pune in camasa de forta si pe care arzi sa il spui cuiva?

“- Ce-o sa-ti spun nu e usor de inteles, e imposibil de admis, dar daca ai vrea sa-mi asculti povestea, daca ai vrea sa ai incredere in mine, atunci poate ca vei sfarsi prin a ma crede si aste e foarte important fiindca esti, fara sa stii, singura persoana din lume cu care pot imparti acest secret.” Aceasta este introducerea pe care Lauren i-o face lui Arthur la inceput si, de asemenea, replica de final a lui Arthur catre ea.

Povestea poate avea multe interpretari, depinde foarte mult de starea de spirit in care esti. Eu am ales varianta in care dragostea invinge orice obstacol. Arthur este in cautarea sinelui, incearca sa descopere trecutul pentru a putea pasi senin catre viitor si nu poate face acest lucru pana la aparitia fantomei lui. Moartea timpurie a mamei il tine intr-o stare de coma a simturilor pana tarziu, la maturitate. Abia atunci cand intelege sufletul mamei, cand reuseste sa priveasca prin ochii lui de adult trairile ei, se simte pregatit sa mearga mai departe. Dar acesta e momentul in care Lauren se stinge si sentimentul ca a pierdut-o pentru totdeauna il distruge.

Lauren este pentru el un fel de oglinda personala, il ajuta sa se cunoasca, sa vada dincolo de aparente, sa pretuiasca viata cu fiecare secunda. Aici m-a impresionat foarte mult un joc pe care i-l propune ea: “Ii ceru sa-si inchipuie ca a castigat un concurs al carui premiu este urmatorul: in fiecare dimineata, o banca ii va deschide un cont creditor de 86 400 de dolari. Insa cum orice joc are regulile lui, si acesta are doua:
- Prima este ca tot ce n-ai cheltuit in cursul zilei iti este luat seara, nu poti trisa, nu poti vira banii pe un alt cont, poti doar sa ii cheltuiesti (…) A doua regula: banca poate intrerupe acest mic joc fara preaviz; in orice moment, iti poate spune gata s-a terminat, ca inchide contul si ca altul nu o sa mai fie. Tu ce ai face?”
Este un joc care te pune pe ganduri mai ales atunci cand ii afli esenta, si anume ca “Banca asta magica o avem cu totii, este timpul! Cornul abundentei al secundelor ce se scurg.”

In fiecare dimineata suntem creditati cu cele 86 400 de secunde si depinde de noi cum le traim, cum le folosim. La finalul zilei cele nefolosite nu se reporteaza si, de asemenea, timpul de care dispunem poate sa dispara brusc…
O lectie de viata! Nu-i asa?

Nu va voi spune mai multe, va las sa descoperiti povestea scrisa de Marc Levy in primul sau roman “Si daca este adevarat…” ecranizat de catre Steven Spielberg in 2005 ( Just Like Heaven).

Si daca e adevarat…, de Marc Levy