În ultima perioadă nu m-am simțit acaparată, ci pur și simplu sugrumată de anumite idei, lucruri, păreri care nu erau ale mele. Am așteptat să treacă, dar așteptarea asta m-a lăsat fără chef, fără somn și fără inspirație. Până și aici îmi era urât să intru și să scriu, îmi era urât și să mă uit la statistici sau să verific ceva. Ajungem să ne consumăm pentru alții mai mult decât pentru noi, dar ne gândim că așa poate contribuim și la fericirea și bunăstarea noastră.
Am fost învățată să nu bag în seamă lucrurile care mă deranjau, vorbele urâte și mai ales oamenii proști. Sunt oameni cărora nu ai cum să le arăți că mintea lor e plecată și toată strădania nu face decât să le întărească ideile tâmpite. Și când simți că nu mai vrei să înghiți, ce faci? Pui frână, se aprinde beculețul roșu, te mai gândești dacă mai poți să pornești la drum, iar dacă sunt prea multe gropi, oprești și o iei la picior.
Așa am făcut și eu. Am pus punct și parcă de atunci simt libertatea cum îmi șuieră pe la urechi. Și tare bine e!
Voi ați avut momente când ați simțit nevoia să spuneți nu, să trageți linie și să o luați pe altă cale?
Voi ați avut momente când ați simțit nevoia să spuneți nu, să trageți linie și să o luați pe altă cale?
