Lectura Placuta ( VI )

Pentru ca ieri am primit destule recenzii nu pot sa ma abtin sa nu public macar una, chiar daca si ieri v-am invitat la lectura. 

Avem o noua concurenta, aplauze va rog pentru Andres! Se pare ca si ea este o impatimita a cartilor, pe blogul ei am descoperit mai multe recenzii. Pentru ca mi-a trimis 6 recenzii, aproape ca am tras-o la sorti pe urmatoarea. De fapt nu am facut chiar asa pentru ca urmatoarea carte mi-a cam facut cu ochiul si isi flutura insistent paginile sub ochii mei chiar vineri cand am fost in recunoastere pe la Carturesti, si de unde bineinteles am plecat cu alte 5 carti.

Dar acum sa o lasam pe Andres sa ne incante!

De obicei imi este destul de usor sa scriu despre cartile pe care le citesc. Pot fi bune, pot fi mai putin bune, cuvintele imi vin. Cu Yakuza Moon se pare ca nu merge asa usor. Am inceput de saptamana trecuta sa lucrez la recenzia asta, insa de fiecare data cand ma apucam sa scriu, sfarseam prin a sterge tot… De ce? Poate pentru ca am realizat abia dupa ce am citit-o ca nu e fictiune. M-a frapat. Am facut cateva sapaturi si am dat peste imaginea autoarei. Povestea mi-a explodat in fata. Parca toate trairile ei s-au intors si au luat o cu totul alta forma…

Neavad in minte constientizarea realitatii intamplarilor, povestea e cutremuratoare, insa reusesti la final sa o trimiti in sertarul cu fictiune. Shoko Tendo este fiica unui fost yakuza – un gangster japonez. Viata ei are un curs destul de ciudat, tumultuos. E o furtuna intr-un pahar cu apa care te sufoca pe tine ca cititor. Pe cand alte fetite de varsta ei inca se mai jucau cu papusile, ea este tarata in viata de noapte de sora ei mai mare, Maki. Se da drept majora – cum poate un copil de 12 ani sa para major? – si este incantata de viata deyanki pe care o au noii ei prieteni. Acestia par a fi rupti din anime-urile japoneze, Shoko devenind in scurt timp una dintre ei – cu parul decolorat cu peroxid si haine in culori stridente. Faptul ca tatal ei este un yakuza o afecteaza direct impingand-o spre o revolta continua si profita de noua ei atitudine yanki pentru a-i reduce la tacere pe cei care ii critica familia si implicit pe ea.

Dorinta continua de distractie sau falimentul familiei face din Shoko o mica delicventa. Aceasta cosuma peroxid, alcool, are un comportament agresiv si ajunge la inchisoare. Cand iese, in loc sa se intoarca in sanul familiei, isi reia activitatea de rebela. Drogurile iau locul halucinogenelor usoare si ajunge sa-si administreze cel mai tare drog din Japonia – Shabu, o combinatie de metamfetamine si heroina, cu efecte de exacerbare a sexualitatii.

Shoko este genul de personaj pe care il compatimesti. Iti doresti sa se indrepte, sa se ridice si sa fie din nou bun. Face alegeri total gresite insa nu ai puterea sa-l judeci. Am sperat la fiecare “abatere” ca se va indrepta, ca va face ceva sa iasa din viata aia lipsita de sens si plina numai de dependente – bautura, droguri, barbati, sex – dar ea, Shoko, se afunda mai rau. Faptul ca se dedica meseriei de dama de companie o pune apoi intr-o lumina mai buna, asta tinand cont de faptul ca in Japonia este un job destul de onorabil.

Cu toate abaterile ei, am reusit sa descopar acea parte frumoasa pe care speram sa o aiba. Insa acea parte din ea era trista, dezamagita de lipsa de iubire… In fiecare barbat cu care a fost a cautat iubire. S-a ales cu iluzia ei, de multe ori cu batai groaznice, violuri si o fuga continua spre o alta lume, o lume anesteziata de efectul drogurilor.

Ma asteptam la un altfel de final, pe masura intamplarilor descrise, insa e neasteptat de calm… ma asteptam la o explozie finala, insa e un nou inceput. Este un nou drum pe care porneste Shoko ca si scriitoare. Yakuza moon este prima ei carte, o istorisire a unei vieti incercate. Este o carte scrisa fara pretentii literare pe care o vad acum ca pe o destainuire a propriului suflet din dorinta de a se elibera de trecut.

Totusi… Cata fictiune si cata realitate? Asta e intrebarea pe care mi-am pus-o inainte de a afla ca e realitatea autoarei (la inceput nu am dat importanta “reclamei” facuta cartii). Oricum ar fi, e o poveste terifianta. Am parcurs paginile cu o doza destul de mare de scepticism si asta pentru ca intamplarile erau cu mult prea dure pentru a fi adevarate. Am vazut apoi si poze cu autoarea… Tatuajul este fantastic! Cred ca asta este una dintre putinele carti a carei coperta m-a cutremurat, dar la final. Fata de pe coperta este Shoko, tatuajul este real, lucru care da o senzatie ciudata. Povestea ei prinde viata doar privind coperta cartii, privind-o pe ea…

  Memoriile unei fiice de gangster, Shoko Tendo


PS: articolul initial il gasiti Aici!