E drăguţ să fii drăguţ faţă de cei drăguţi

4 aprilie 2011

Lectura Placuta ( X )

Revenim cu un nou episod de lectura. De data asta raspunzatoare cu buna dispozitie este Renata! Mai aveti la dispozitie 2 luni sa trimiteti recenzii, recomandari sau cum vreti voi sa le spuneti si sa comentati pe baza lor!

„Pământul de sub tălpile ei” este un roman ce pe parcursul celor 800 de pagini îți dă ocazia să îndrăgești personajele, să nu le înțelegi, să le respingi deciziile sau să le apreciezi. La fel se întîmplă și cu povestea, nu doar cu personajele. S-ar putea să simți că nu-ți convine cum e rezolvată o situație, că se exagerează în unele direcții sau, dimpotrivă, să te simți foarte solidar cu modul în care autorul a gândit totul. Impresa mea finală a fost că nu-mi doream să se termine. Dacă ar fi să reduc romanul la câteva cuvinte, ele ar fi: Ormus, Vina, Rai, mitologie, rock. Dar e mai mult de atât.

Povestea se țese în jurul a trei personaje: Ormus Cama, Vina Apsara și Rai Merchant, din perspectiva căruia sunt relatate întâmplările, și are un aspect aproape labirintic, atât datorită numeroaselor referințe pe care le găsești la tot pasul, cât și a unui număr foarte mare de personaje care beneficiază de o biografie extrem de detaliată, chiar și în cazul celora fără o importanță majoră în întreaga poveste.

Încadrarea clară a acțiunii în timp și spațiu, cu referiri repetate la evenimentele istorice, la personalitățile politice sau artiștii vremii, fac cititorul să acorde un plus de veridicitate întregii povești. Totul începe în Bombay în anii ’40 și se continuă în Anglia și mai apoi în America, viețile celor trei fiind urmărite pe parcursul a aproape 50 de ani. Toți trei au firi artistice, doar că foarte diferite. Ormus are un talent muzical înnăscut care, însă, vine de undeva din altă parte, bănuit pentru el fiind fratele geamăn născut mort care îi transmite melodii celebre incă nescrise. Vina este solista nonconformistă, fără inhibiții, cu o atitudine ce atrage și mai mult publicul, împreună reușind să stea la baza rock & roll-ului, trupa lor cunoscând o celebritate imensă. Rai este fotograful lipsit de valențe mistice, cel care se va dovedi nu doar martorul iubirii primilor doi, dar și o a doua opțiune pentru Vina.

Povestea de dragoste dintre Ormus și Vina este una atipică, trimiterile mitologice la Orfeu și Euridice fiind clare, nu doar sugerate. Nesincronizarea celor doi e elementul pregnant, deși sentimentele sunt neschimbate pe parcursul anilor și au o natură nepământeană. Își pun singuri piedici prin promisiuni absurde, nu se pot adapta unul la personalitatea altuia, dovedindu-se o poveste imposibil de trăt în plan real.

Un alt aspect interesant este inserția în realitatea personajelor a unor lumi imaginare, paralele, granița dintre ele fiind uneori foarte subțire. De asemenea, modul în carea sunt descrise numeroasele tragedii care apar la tot pasul (cutremure, sinucideri, crime, accidente) este foarte atipic, scriitorul având talentul de a te face să treci repede peste întâmplare, orientându-ți atenția spre altceva.

Finalul este destul de imprevizibil, revenindu-se într-o zonă mult mai pământeană, care are totuși amprenta marelui succes al grupului VTO.

„Pământul de sub tălpile ei”, Salman Rushdie

Multumim Renata si mai vrem carti povestite de tine! 

11 comentarii:

  1. N-am avut pana acum curaj sa ma lansez in lecturi atat de intinse...

    RăspundețiȘtergere
  2. @ andreea, nici eu nu am mai citit ceva atât de voluminos de la „Frații Jderi” încoace. :) Dacă e o carte mare (și la propriu) o prefer împărțită pe bucățele, adică în mai multe volume. N-am idee de ce. Dar cartea asta nu prea simți că e lungă...Poate îți faci curaj.

    RăspundețiȘtergere
  3. Mie imi plac toate cartile, dar mai ales alea de la 500 de pagini in sus! Ultima voluminoasa a fost Orasul BantuIT, de Stephen King, avea doar 1300pag si tot as mai fi vrut!

    RăspundețiȘtergere
  4. E ciudat cum din descrierea unei cărți am ajuns să dezbatem numărul paginilor :) Cred că suntem de acord că aspectul ăsta nu e unul prea important atunci când vine vorba de valoarea unei cărți, dar uite că avem preferințe chiar și referitor la lungimea cărții sau numărul volumelor. Și câte alte preferințe sau criterii mai au cititorii...

    RăspundețiȘtergere
  5. Mie imi place si mirosul lor. Si citesc cu mai mare drag atunci cand foile sunt albe, subtirele si scrisul sa nu se vada de pe o parte pe alta. Razvan are o boala si daca se deslipeste ceva imediat pune mana pe lipici si aranjeaza tot.

    RăspundețiȘtergere
  6. Și eu am o plăcere în a mirosi cărți. Mie îmi place mirosul cărților vechi, dar să fie și îngrijite. Nici eu nu suport să le zboare filele sau să se dezlipească cotorul. Dar nu toată lumea are câte un Răzvan cu lipiciul la îndemână. :))

    RăspundețiȘtergere
  7. Preferintele legate de marimea cartii cred ca nu tin de valoarea cartii, ci de momentul initial in care alegi urmatoarea carte pe care sa o citesti...Poate din teama de a nu o termina, prefer carti de dimensiuni moderate. Mirosul cartilor ma atrage si pe mine...am considerat-o o ciudatenie, pana am constatat ca nu sunt singura cu astfel de placeri. Nu m-as da totusi in laturi de la o carte mai groasa, daca as sti ca este o carte buna, interesanta. Adesea, citind carti mai mici constat, cu regret, ca se termina mult prea repede si as dori sa stiu ce se mai intampla, povestea sa se intinda pe mai multe pagini.

    RăspundețiȘtergere
  8. Daca o carte e buna, nu are importanta ca re 200 sau 800 de pagini, te prinde si nu iti mai da drumul. Carti mai voluminoase am citit Cronicile Vampirilor de Anne Rice. Asta prin liceu. Stiu ca nu le puteam lasa din mana. Am Facut rost si de Cronicile Vrajitoarelor de aceeasi autoare, dar inca aman lectura, ca sigur ma prinde si parca vad ca nu mai fac altceva pe langa...

    Alta carte voluminoasta, sau serie, pe care am citit-o rapid a fost Saga Twilight, varianta de pe net in engleza. Intr-o saptamana le-am dat gata pe toate... si nici nu aparusera la noi. (cred ca atunci mi-am capatat dioptriile :D ) Apoi am luat si volumele in romana, au fost citite de prieteni, eu doar ma bucur ca le am si poate le voi citi vreodata... dar traducerea nu mi s-a parut prea atragatoare...

    Cei care nu sunt fani Twilight a nu arunce cu "oo" si rosii, pls! :D

    RăspundețiȘtergere
  9. Promit ca nu arunca nimeni! Eu doar am vazut filmul, si mi-a placut prima parte, restul au fost cam slabute...
    Eu mi-am capatat dioptriile prin clasa a VI-a sau a VII-a cu Cei trei muschetari, Dupa 20 de ani, Vicontele de Bragelonne citite pe nerasuflate si nopti la rand

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. conteaza asa de mult numarul de pagini sau ce/cum scrie acolo? mi-ar fi placut mai mult sa vorbiti despre ce alte carti ale acestui autor controversat ati citit ....pe mine m-ai convins cu recenzia ta, am pus cartea pe lista de must-read!:)

      Ștergere
    2. Normal ca nu conteaza atat de mult cate pagini are o carte! Tot de Salman Rushdie am mai citit Orient, Occident - o culegere de povestiri in care amestecă realul cu fantezia și au numitor comun: obsesia pentru cele două lumi, Orientul si Occidentul, de care se simte atras în egală măsură şi pe care e dispus să le critice.
      Mie sincer nu mi-a plăcut foarte mult, sau poate eram intr-o pasa in care aveam nevoie de o lectura mai alerta.

      Ștergere