E drăguţ să fii drăguţ faţă de cei drăguţi

18 iunie 2012

De ce ne place prostia?


Din păcate întrebarea asta am început să o pun din ce în ce mai des și nu numai mie, ci majoritatea oamenilor apropiați. Nu înțeleg de ce ne place prostia atât de mult, încât o păstrăm, o spălăm, o îngrijim și o ajutăm să se facă și mai mare.

14 iunie 2012

Ce vrei să te faci când o să fii mare?

Cine nu s-a visat măcar o dată în viață șef?! Dacă îi întrebi pe cei care termină  (dacă termină acum) bac-ul ce vor să se facă, ce meserie, ce carieră să urmeze, toți spun că vor să fie șefi, directori, manageri, boși, cei mai tari din curtea școlii. 
Toată lumea se crede bună pentru un astfel de post, dar toată lumea uită cu nu toți ne-am născut să conducem lumea. 

12 iunie 2012

Poveste cu brânză care nu e brânză

Tot trăiam cu impresia sau mai bine zis, într-o buclă temporală, doar a mea, că măcar blogerii mai sunt o sursă nealterată de informații, că măcar ei mai scriu pe bune și că în ei mai pot să am încredere!
Nu am cumpărat niciodată sau cel puțin așa cred eu, un produs mega promovat la tv, radio, net, etc. Și mi-am pus mai multe semne de întrebare atunci când am vazut prea multe comentarii favorabile la un anumit produs. 

Acum o lună am făcut o excepție. Am uitat să povestesc până acum.

10 iunie 2012

Cine Fu? Fu... ego

Am aprins tv-ul și m-am speriat, era Fuego! Nu m-am speriat de el, ci am crezut că a venit Crăciunul! Eram curioasă ce cântă: nimic de reținut, oricum nu era hitul cu împodobitul. 
Și ce să văd? Mai bine zis ce să aud? A început altă melodie! O baladă romanticoasă! Va să zică a fost invitat de seamă, dar se pare că versurile nu îi ies pe gură, doar pe bandă. 
Pâi bine băi Fuego, îți dezamăgești fanii? Unde îți este patosul, trăirea, strângerea pumnului și strâmbătura feței? Am aflat că să mai cânte ceva, dar nu mai pot să îl ascult acum, mai bine aștept Crăciunul!