Tot trăiam cu impresia sau mai bine zis, într-o buclă temporală, doar a mea, că măcar blogerii mai sunt o sursă nealterată de informații, că măcar ei mai scriu pe bune și că în ei mai pot să am încredere!
Nu am cumpărat niciodată sau cel puțin așa cred eu, un produs mega promovat la tv, radio, net, etc. Și mi-am pus mai multe semne de întrebare atunci când am vazut prea multe comentarii favorabile la un anumit produs.
Acum o lună am făcut o excepție. Am uitat să povestesc până acum.
Îmi place să bucătăresc și îmi place să citesc tot felul de rețete și mai ales să le inventez, așa că ajung pe multe bloguri culinare.
Delaco a avut o campanie destul de agresivă pentru gustul meu la rahatul ăla de brânzică proaspătă - Miez de lapte. Am văzut tot felul de articole în care această minunată brânzică fără gust, cu aspect de zer, era ridicată în cele mai înalte ceruri. Poze peste poze, salate peste salate, farfurii ornate frumos m-au convins și am făcut pact cu diavolul. Am cumpărat și eu Miezul de Lapte, sub ochii suspicioși ai lui Răzvan.
Am ajuns acasă și am rupt fericită cutiuța aia, am scos brânzica din formă, am tăiat o felie înainte să îmi stric salata și am gustat. Stupoare. Am încercat să număr până la 3, poate rezist să o mestec. Nu îmi venea să cred. Un rahat total. Mai bine scoteau ăștia un bălegar de vacă frumos ambalat și cred că avea mai mult succes. Puneau ei niște indicații acolo cum că ar fi bun pentru păr, față, piele, canapele, podea, parchet, lustruit mașină și tot era ceva mai reușit.
Am văzut că Răzvan era cât p-aci să îmi spună : Ți-am zis eu! Nu am vrut să mă uit la el! Toate visurile mi s-au năruit. Glumeam. Doar nu eram atât de disperată după o brânzică de 6 lei, dar oricum mi se pare de porc să faci atâta reclamă la chestia aia tremurătoare, fără gust, fără miros, fără aromă... Stau și mă gândesc oare pentru cât au acceptat unii să scrie despre ea! Oare nu i-a înjurat nimeni până acum?
Doamne, da!! Cata dreptate ai :))
RăspundețiȘtergereSi eu am luat porcaria aia, la indemnul unei prietene, care mi-a descris produsul ca pe cea mai tare descoperire culinara a secolului.
Nici mie nu mi-a placut. Poate o fi vorba de gust aici si nu ar trebui sa discutam.. dar mai bine o facem, ca sa nu se tepuiasca si altii care au nasu` fin ca noi :P Te pup!