Snooze

Am senzația de câteva săptămâni că timpul nu îmi mai ajunge! Am impresia că ora nu mai are 60 de minute, aproape că sunt sigură de asta. Nu înțeleg unde naiba zboară secundele astea așa repede, cum nu apuci să mai faci nimic, că te trezești la miezul nopții.

Am obosit să alerg după timpul ăsta care și-a luat mașină nouă cu mii de cai putere și eu mi-am rupt sandalele încercând să mă țin după el. 

De ieri am zis să pun pauză. Să mai stea și timpul după mine. Am dat snooze la telefon de 3 ori, am mai lenevit în pat vreo 15 minute, am mers încet spre metrou, mi-am băut cafeaua în tihnă la birou, iar în drum spre casă am mers la fel de încet, vizitând toate magazinele spre casă. Ce atâta grabă? Pentru cine? 

Nu mai poate omu` să răsufle ușurat după o zi de muncă pentru că trebuie să pună mâna pe altă muncă! Nu vă gândiți că pot să mă țin de acest program lejer, îmi mai permit o zi - două de mers la viteza întâi, apoi trebuie să trec la a cincea.

Știu că am lipsit și o să mai lipsesc de pe aici ceva vreme, așa că dacă vă întâlniți cu timpul și e grăbit să știți că are întâlnire cu mine.