A motiva sau a nu motiva?

Se pare că în ultima vreme se simte o nevoie acută să se vorbească despre nevoile unei companii, angajaţilor şi să nu uităm şi de clienţi.

În urma unui studiu realizat în mai multe companii s-a întocmit o listă cu posibile modalităţi de a motiva angajaţii.

Prima pe lista a fost: lăudarea angajaţilor- atât în discuţii particulare, cât şi în faţa celorlalţi angajaţi. Sinceră să fiu am auzit multe păreri cu privire la această laudă şi din păcate au fost destul de mulţi care nu cred că ar putea fi un plus adus la motivarea angajatului. Nu înţeleg de ce majoritatea crede că asta ar însemna "să i se urce la cap".

Mulţi sunt reticenţi la schimbările radicale, dar dacă ai încerca să induci oamenilor problema sub alta formă, ar putea crede ca sunt implicate şi ideile lor şi ar fi mult mai uşor să fie convinşi să elimine acel ceva ce nu merge bine, dar pe care nu toată lumea îl vede. E motivant să se creadă că ideile de îmbunătăţire au fost propuse de ţoşi angajaţii.

Atunci când cineva dă greş cel mai bine e să îl faci de rahat în faţa tuturor. Greşit, dar cui să îi explici când au impresia că ai ceva personal cu ei. Problemele nu se rezolvă prin pedepse urâte şi prin arătarea cu degetul, ci prin implicare şi comunicare, cuvinte care par să fugă din gura multora.

Întorcându-mă la lista întocmită, pe primul loc şi cea mai apreciată acţiune nu era recompensa prin bani sau acordarea diplomelor de merit, ci petreceri în care toată lumea e prietenă, unde bisericuţele sunt excluse şi undenu se ține cont de ierarhia de la serviciu. Cred că asta e partea cea mai grea. Mulţi manageri uită că fără munca oamenilor "de jos" ascensiunea lor nu ar fi fost posibilă.