După cum știți, azi, 23.04, a fost Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor, iar prietenii de la Editura ALL au pus la cale frumoasa inițiativă Cartea călătoare!
Zic și eu mai cu întârziere La Mulți Ani cărților, scriitorilor și mai ales cititorilor, fără de care cărțile nu ar mai exista.
Și cum trebuie să pun lumea la treaba și la citit, dau și eu mai departe o carte plină de idei filosofice, puternice legate de mişcările spirituale și afecțiunile noastre moderne - Ținutul Ulro de Czeslaw Milosz.
Născut catolic în mediul rural din Lituania, Milosz a trăit prin ocupaţia nazistă din Polonia, şi a reușit să "evadeze" prin Europa şi apoi în America. Vorbeşte de dileme moştenite ale civilizaţiei noastre, cu pasiune și cu dorința de a dovedi că oricine are ceva de spus, indiferent de epoca și lumea în care s-a născut.
Termenul de Ulro a fost preluat de la William Blake, ce semnifică un ținut trist, unde sunt trimiși și alungați toți oamenii mutilați spirituali.
"Dorim să uimim lumea, să salvăm lumea, dar lumea nu se lasă uluită și nici salvată. Suntem chemați la fapte importante doar pentru cătunul nostru..."
Nu pot să spun că sunt o împătimită a cărților cu iz filozofic și nu pot să spun că mi-a plăcut sau displăcut, a fost undeva între. Cred că mai avem nevoie și de cărți care să ne facă să medităm. Am găsit însă o frază care mi-a plăcut și care se potrivește extraordinar de bine în contextul de față: "Cititorule, fii tolerant față de mine! Precum și față de tine însuți și față de aspirațiile deschise ale speciei noastre umane."
PS: cartea ajunge tot prin București, o să vedeți și voi unde, pe pagina de Facebook Editura ALL
A mea nu :)
RăspundețiȘtergereInca...