Atunci si acum

Inainte femeile aveau o teama pe care astazi nu o mai regasim in gandurile si in principiile lor. Poate ca totul a pornit din antichitate unde meseriile aveau denumiri numai pentru barbati, multe dintre ele pastrandu-se neschimbate numai ca acum poti sa pui in fata Doamna.

Inainte femeile nu gandeau macar ca ar putea prelua cuvantul privind orice problema, ca ar putea sa se impotriveasca la cerintele societatii si mai ales la cerintele sotului, familiei. Orice strop de initiativa era privit ca o mare obraznicie. Femeile daca se intalneau si discutau altceva decat familie, copii, mancare sau indeletnicirile vremii erau considerate prea libertine. S-a trecut si peste asta. Apoi erau considerate prea libere daca isi permiteau sa iesa in oras, sa nu fie insotite si mai ales sa fie vazute prin localuri. 

Era periculos sa fii libera, sa ai idei, sa te opui rutinei de secole privind activitatile femeii.

Acum vad in schimb in marea majoritate a femeilor o alta teama. O teama care pana nu demult era o obisnuinta, o datorie. Astazi femeile, nu toate, dar un procent din ce in ce mai mare, nu se tem de libertatea pe care o au si pe care o pot folosi asa cum vor, fara sa mai fie judecate asa de aspru. Imi dau seama ca acum, frica femeilor este sa nu para prea de casa. Nu vor ca nimeni sa stie ca ele fac mancare sau ca invata sa faca, ca fac ordine, curatenie, ca duc gunoiul, ca stiu sa coaca placinte si sa spele rufe. Nu trebuie sa stie nimeni secretele lor ca nu cumva sa nu le creada casnice- femei de casa. 
O perceptie gresita, proasta. Nu stiu cine le-a indus a asemenea idee, dar stiu cu siguranta ca nu este o rusine.


Cum e mai bine? Sa stii si sa negi ca stii, sa stii si sa arati sau sa nu te intereseze?