Oamenii se impart in atat de multe categorii incat nici nu vreau sa stau enumar toate calitatile sau defectele care ar putea sa ii defineasca. In jurul nostru, in cercul nostru de prieteni, cunoscuti, colegi sau chiar in familie trebuie sa fie o persoana niciodata multumita, niciodata fericita.
Nu cred ca nu stiti pe cineva care ar avea motive sa zambeasca zilnic, facand exceptie aici de cazuri speciale, motive sa se bucure sa fie mai vesel, dar nu, persoana respectiva vede doar raul, vede doar lucrul asupra caruia noi, ceilalti, evitam sa ne risipim energia. Nu vorbesc de genul de oameni "Gica Contra", ci doar de cei care au uitat ca sunt atat de multe lucruri de care te poti bucura si se gandesc la toate grijile si toate probleme care ar putea sa apara.
Nu pot sa ii inteleg pe acesti oameni vesnic nemultumiti. La inceput ai impresia ca sunt tristi, nemultumiti ca nu au lucrul respectiv sau ca nu le-a iesit ceva asa cum isi doreau, dar dupa ce trec dupa acest hop sau dupa ce sunt oferite rezolvarile cele mai bune ei gasesc altceva de care sa se lege si care sa ii puna pe ganduri, sa stea incruntati, sa fie tristi si bineinteles vesnic nemultumiti.
Ca si cum te-ai duce la un magazin de palarii si ai vrea sa iti cumperi una. Sigur ca nu esti multumit/a pana nu gasesti masura care iti vine bine. Apoi mai apare problema culorii. Dupa asta mai apare o alta problema: a materialului. Si cand vanzatoare crede ca totul s-a rezolvat trebuie sa mai fie vreun hop si nu neaparat cel al pretului. Intelegeti unde vreau sa ajung? Sau ajung de una singura?
Si acum va intreb si pe voi, ca pe mine m-am tot analizat: de ce acesti oameni nu accepta sa fie mai putin incruntati, mai putin ridati, mai putin nervosi si mai putin pesimisti? De ce nu zambesc dupa ce depasesc problemele si raman la fel de urati in intristarea lor?
PS: o melodie in tonul postarii! Enjoy!
PPS: sar'mana, Ramona pentru clip!
Am atatea raspunsuri :)
RăspundețiȘtergere