Zbor...

O lumina alba mi-a lovit puternic irisul albastru, simteam cum fiecare celula ispira si se imbiba cu aer pur, cu lumina. Am impresia ca am orbit din cauza emotiei si lipsa vederii are in ea ceva ciudat, ceva suprarealist.

Nu vad nimic, si in mod extraordinar pot descrie acest nimic. Imi frec indelungat ochii si imi pare ca ajung sa vad, ei bine..ce? O suprafata cicatrizata, aproape selenara...cred ca e suprafata interioara..sau nu: exterioara, a orbitelor. Sunt mioapa dar in mod miraculos pot vedea suprafata aceasta lunara la fel ca posesorii unei vederi bune.

Trupul imi e usor, aproape ca plutesc. Incerc sa ma prind mai tare de scaun, si un aer rece imi traverseaza plamanii. Imi e frica sa deschid ochii si am impresia ca o sa ma prabusesc undeva in abis. Vreau sa privesc cum inving putin cate putin gravitatia, dar nu inteleg de unde vine atata lumina.
Intr-un final, deschid ochii. Nu imi vine sa cred. Imi pare rau ca nu am facut-o mai devreme, poate reuseam sa intiparesc pe retina cateva imagini ale cerului cu norii lui pufosi inundati de raze galbene. Imi pare atat de rau...ca doar am visat...ca zbor...