Un sfarsit de lume...mai intarziat

Tocmai ce m-am trezit, nu deschid bine ochii si imi dau seama ca e prea intuneric afara sa fie dimineata. Credeam ca iar a luat-o razna ceasul meu si suna doar cand vrea el. Trag draperiile si nimic, nu vine nici un strop de lumina. 

In timp ce imi fac minunata cafea trag cu ochiul afara pe la alte geamuri. Ca in nici o dimineata, lumini stinse, intuneric, nimeni nu se pregateste pentru munca, facultate, scoala, gradinita sau umblatul prin piete. La blocul de vis-a-vis am vazut cum s-a aprins lumina in bucatarie si asteptam ca vecina sa puna ibricul pe foc. Dar nu era ea, ci sotul. Era tare ciudat, in mod normal ea se trezea prima si apoi el primea cada aburinda si micul dejun.

Aprind televizorul si spre surprinderea mea nici un post nu emitea. Poate am intarziat iar cu plata facturii. In timp ce ma aranjam pentru o zi de munca mult prea intunecata pentru o zi de mai, scap din mana peria la auzul unui tipat prelung pe scarile blocului insotite de niste bubuituri serioase. Au innebunit bunicutele din bloc sau poate e ceva grav si pana la urma deschid usa. Toate tipau si vorbeau in acelasi timp, plangeau, isi smulgeau parul din cap, erau imbracate in camasile lor vechi acoperite de halatele groase din plus.

- Au disparut toti! Nu ai observat ca nu mai e nimeni in casa, pe strada...nu mai e nimeni!

- Eu de obicei ma trezeam la 10 minute dupa el si cand am ajuns in bucatarie am gasit doar proteza si o bara metalica pe jos in fata aragazului...

- Eu auzeam cum ma striga cineva prin vis sa ma trezesc sa vad ce frumos se vede cerul, dar ca in nici o dimineata m-am trezit putin dupa el si cand m-am intors sa vad daca mai doarme i-am gasit ochelarii pe perna si bypass-ul!

Naucita de atatea informatii pe minut si atat de dramatice le inchid usa in nas si ma intorc spre cana de cafea convinsa ca in curand totul revine la normal. Dupa ce zgomotul de pe scari inceteaza, ma incalt imi iau cheile si cobor in graba. Vroiam sa vad daca au disparut toti, daca e adevarat ce mi-au zis. 

Intunericul nu se risipise, lume nu am vazut pe strada, masini nu treceau. Cativa caini latrau nervosi, oameni imbracati in pijamale alergau si tipau pe strada, altii tipau de la balcoane si geamuri, pungi pline de gunoi se rostogoleau pe jos, semn ca gunoierii nu si-au facut treaba in dimineata asta, frunze cazute ce zburau in vartejuri si doar vreo 3 persoane la fel de nedumerite ca mine. Cei ca mine erau usor de recunoscut, imbracati normal, aproape pregatiti de munca. Pe fetele lor citeai nedumerirea iar ochii lor aproape iesiti din orbite incercand sa surprinda toate imaginile erau plini de intrebari. Nimeni nu indraznea sa scoata o vorba.

Dintre blocuri apar 2 tineri ce alergau tinandu-se de mana. S-au oprit in dreptul nostru incercand sa isi dreaga glasul si sa isi regleze respiratiile. 

- Nu stiati ca au disparut aproape toti? Au ramas doar cateva urme din ei, adica ce contineau si nu era al lor!

- Adica? am intrebat.

- Daca persoana disparuta avea un implant, asta e tot ce a ramas in urma ei.

- De unde venim noi cerul a inceput sa devina vinetiu, iar copacii sunt arsi si am vazut ca se extinde la toata vegetatia din jur, ar fi bine sa plecam de aici pana nu se usuca tot.

- Pai daca au disparut atunci, acum e un nou val? vorbeam nestiind ce imi iesea din gura.

- Da, cred ca da. Noi nu stim, ca ne-am trezit la auzul tipeteleor din strada.

- Si eu la fel, cred.

- Si noi la fel, dormeam si ne-am trezit si totul era asa...ca acum..

M-am lasat dusa de val si am luat-o la fuga toti cei care eram 'intregi'. Degeaba ne opream la masini, nici una nu pornea, iar autobuzele si masinile oprite in mijlocul strazii nu dadeau semne de viata. Ca sa ajungem la parcarea de biciclete, singurele care puteau circula, trebuia sa trecem prin piata. Era atat de intuneric ca nu am vazut lada din mijlocul aleii si impedicandu-ma de ea mi-am dat seama ca nimeni nu o sa se intoarca dupa mine. Simteam cum ma apropii de asfalt si imi doream doar sa nu imi rup nimic....Lovitura de parchet ma trezeste si imi amorteste tot bratul drept.... Ma ridic buimaca si ma uit pe geam....intuneric....

PS: de vina pentru toata inspiratia meu sunt Nucile care ma provoaca de fiecare data la cate o povestioara.