E drăguţ să fii drăguţ faţă de cei drăguţi

24 octombrie 2012

Mă mut!

Mă mut! Nu mai suport să se blocheze oricând, să se încarce greu, să mă scoată din minţi....
Cochetam de mult timp cu ideea, dar de ieri am trecut la fapte. Deci mă mut, o să stau oricum undeva pe aproape adică aici punctyochana.wordpress.com.

Cine vrea să mă ţină în lista de blogroll este rugat FRUMOS să schimbe şi link-ul. Eu mai am de adăugat, de pus draperiile, perdelele, să şterg praful, dar apoi o să mă simt ca acasă.

Nu uitaţi, o să postez doar pe punctyochana.wordpress.com

23 octombrie 2012

Digital Divas - când transformi pasiunea în job

În unele cazuri, la o simplă analiză vizuală a angajaţilor unei companii îţi dai seama că majoritatea lor sunt femei. În ultimele statistici femeile sunt mai multe decât bărbaţii, deci putem spune că nu mai trăim într-o lume a bărbaţilor, ci a femeilor. Hei! Nu vă luaţi de mine, nu vreau să sune prea feminist, dar e purul adevăr. 

Şi cum femeile sunt la putere acum, ce ar fi să ne sărbătorim aşa cum trebuie, într-un eveniment al femeilor şi nu de 8 martie, ci pe 26 octombrie la prima ediţie Digital Divas, un eveniment inedit dedicat femeilor din online. 

Cine vrea să afle mai multe poate citi pe site-ul Digital Divas.













De abia aştept!

16 octombrie 2012

Să aveţi poftă la citit!

Studiile spun că tinerii citesc din ce în ce mai puţin. Realitatea ce spune? Nu vorbesc aici de postul tv sau de realitatea povestită prin ziare, bloguri, reviste, ci de realitatea în care eu, tu, noi trăim. Mie mi se pare că lumea citeşte. Poate doar mi se pare, să zicem că e doar parerea mea.

Aseară la Absintheria Sixtina, am fost la Lectura 2.0. Invitaţi frumoşi şi oameni care citesc, aşa au spus ei şi tind să îi cred.
Despre ce am vorbit?

26 septembrie 2012

Cum să scoţi tag-ul

De când am pus articolul (Nu-mi place tag-ul) în care mi-am exprimat sentimentele despre funcţia Tag din Facebook, nu este zi în care cineva să nu caute pe google sau mai ştiu eu unde cum, să scoată Tag-ul. Deci se pare că nu am fost si nu sunt singura care nu doreşte să apară în pozele cu pisici, pantofi, bluze, chiloţi sau muţunei pe Facebook.

Aşa că dragilor, haideţi să vă explic şi cum să daţi remove la Tag din moment ce vă deranjează aşa tare.
Pasul 1: Daţi click pe poza cu pricina
Pasul 2: Click pe Options --> Report/Remove tag


Pasul 3: Vă alegeţi ce opţiune vreţi, adică fie îi daţi simplu remove, fie reportaţi la tata Mark.

Şi uite aşa am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea mea! Spor la destag-uit!

12 septembrie 2012

Ca la Rio

Cum de o luna si ceva nu mai lucram impreuna si avem job-uri la firme diferite, eu si Razvan alocam seara pentru povestile cu ultimile noutati din zi. Aseara vorbind de o cunostinta comuna, Razvan a fost inspirat sa imi descrie machiajul "Era ... ca la Rio, mai frate".

Din pacate sunt multe femei care cum pun mana pe fard, fond de ten, pudra si ruj reusesc sa-si faca un fel de pictura rupestra sau mai bine zis o masca a la Joker. Pe langa faptul ca folosesc numai culori nepotrivite, le folosesc abundent si dau pe langa. Ca si cum si-ar machia ochii in gura si vice versa.

E normal, ca nu toata lumea s-a nascut invatata sau cu un simt artistic ceva mai dezvoltat, dar ochii are toata lumea si cred ca oglinzile sunt disponibile oriunde: de la ecranul telefonului, la vitrine, masini, lifturi, baie, pana la ecranul laptop-ului etc.

De multe ori am vrut sa ii spun persoanei respective ca e usor cam portocalie-rosie-verde-albastra, dar ma bufnea rasul. Initial ma gandeam la un paun, dar paunul arata bine asa colorat. Dar asa e, sunt persoane care te transpun direct la carnavalul de la Rio numai cand le privesti. 

10 septembrie 2012

De ce să mă intereseze?

Fiecare e construit dintr-un alt aluat. Niciodată nu poţi să pui egal nici pe reacţie, nici pe gest, nici pe comportament, aşa că e normal ca fiecare să creadă că felul lui de exprimare în unele situaţii mai mult sau mai putin limită, este perfect.

Dar ce te faci când stilul tău creează de fapt, mai multe probleme? Şi că în loc să rezolvi, mai mult te afunzi în rahat? Cum îţi dai seama că ai luat-o pe arătură?

Am întâlnit persoane care cred că prin replicile date, gen: "aşa şi", "şi ce mai ai de zis", "acum, ce mai vrei", "dar crezi că îmi pasă că..", "de ce să mă intereseze asta?", spuse pe un ton uşor piţigăiat şi zeflemitor nu fac decât să arate incompetenţa. Când văd astfel de reacţii, am impresia că vorbesc nu cu un adult trecut prin facultate, ci cu un copil de 5 ani hotărât să te enerveze.

6 septembrie 2012

Îmi pun pofta-n cui!

Aproape un an de zile strângi bani, vise, idei şi nu în ultimul rând zile de concediu pentru marea escapadă. Şi când vine ora zero, când îţi pui bagajul în cală şi te aşezi confortabil pe scaun, îţi bagi căştile în urechi şi aştepţi să vezi dacă până la urmă îţi iese inima din piept de fericire. 

Ai 10 zile la dispoziţie să te fericeşti cu ce îţi pofteşte sufletul, să te trezeşti la ce ora vrei, să mănânci la 5 dimineaţa, să dormi în nisip, să inghiţi puţină apă de mare, să te usture nasul de la soare şi să mergi pe şapte cărări pe drumul spre cameră. 

15 august 2012

Că așa zice lumea

Asta e o scuză bună pentru cei care nu vor să gândească sau poate au renunțat să o facă, iar asta nu aduce nimic bun. Mi-am dat seama astăzi că de fapt noi românii ne pricepem atât de bine la copiat, ca nimeni alții. 
Oamenii copiază încă de la naștere și urmează același spirit de haită, turmă. Imităm gesturile părinților, apoi ale prietenilor pentru a fi acceptați în grup, iar la școală copiem la lucrări să fim în rând cu lumea, că doar așa fac toți, nu?

Numai că ajuns la un punct prost: nu muncim că așa face toată lumea, mințim și bârfim că așa face toată lumea, nu îi ajutăm pe alții că așa face toată lumea, nu aruncăm la coș, ci pe jos că așa face toată lumea, nu luăm apărarea nimănui că așa face toată lumea și lista asta rea o pot continua.

10 august 2012

Ca găina în mijlocul grămezii

E imposibil să nu găseşti undeva în lumea asta pe cineva care vine în ajutorul tău cu o tolbă de sfaturi, pe care oricum nu le-ai cerut şi nu le-ai fi cerut în vecii vecilor.


Întotdeauna trebuie să fie un Gică contra care ştie el mai bine cum stă treaba şi să îţi spună cum ar fi făcut el dacă ar fi fost în locul tău. Tocmai că Gică ăla nu e în locul tău, aşa că mai bine faci cum te taie capul, că Gică ăla vorbeşte din poveşti de adormit copii.

8 august 2012

Cine se scuză se acuză, nu Vola?

Eu ştiu, din experienţa mea şi nu numai a mea, că în social media ai nevoie de oameni creativi. Că se întâmplă să te inspiri de undeva de departe, să preiei o mică idee, o frântură de ceva, este cu totul altceva, dar nu credeam că se poartă şi aici Copy şi Paste. 

Ma înşelam amarnic. Se poartă şi la case mai mari. Nu de multe ori am văzut formulări asemănătoare prin Facebook, Twitter, din fericire în Pinterest altul e mecanismul, aşa că dacă dai Pin, Repin, Like sau ce mai vrei tu, nu se supără nimeni, din contră. 

Şi în Facebook te bucuri dacă ai cât mai multe share-uri sau like-uri mai ales când aşa îţi câştigi existenţa. De curând am plecat de la firma unde mă ocupam de astfel de aspecte şi nu de multe ori mă bufnea râsul când vedeam fotografiile pe care le foloseam eu că se relaxau şi pe alte pagini ale concurenţei. Apoi chiar râdeam în hohote când vedeam că şi formulările erau preluate, nu pe întregime, dar oricum vizibil asemănător.

24 iulie 2012

NU merg la vot


Nu vreau să fac un post electoral, nu vreau să iau partea niciunui partid sau om politic, doar sunt uimită de oamenii pe care îi credeam ceva mai inteligenți. Nu înțeleg când au avut timp să își spele creierul și să lase la gunoi bagajul dobândit și să adune de pe drumuri ultimele resturi.

23 iulie 2012

De ce avem nevoie de asistente?

De ce avem nevoie de asistente? Cred că oricum e o întrebare retorică. Vorbesc de asistentele de la TV. Culmea e că sunt pline televiziunile și emisiunile de ele, însă numai unde ai nevoie de ele nu dai, adică prin spitale. 


Parcă prima asistentă a fost Tanța din emisiunea lui Teo Trandafir, la Pro TV, pe vremea când încă mai avea succes, apoi a luat-o pe Nicoleta Luciu și tot așa...cred că erau mai mulți asistenți pe platou decât invitați. Apoi a intrat în pas cu moda și Antena 1, dacă nu mă înșel.

20 iulie 2012

Nu am succes la femei se întoarce

Nici nu mai știu cum să reacționez la astfel de oameni, fără succes... la femei. Bănuiesc că nu e aceeași persoană care spune că nu pot să mai ies cu prietenele. Dezbăteam acest subiect atât căutat de bărbați și nu numai, încât am impresia că menirea mea este să scriu o carte.
Pe lângă descrierele evidente ale tipurilor de femei, ar trebui să dau și câteva tips-uri despre ce și cum trebuie să faci să ai succes la femei. 

19 iulie 2012

Personalitatea dăunează grav carierei

”Nu exista un cliseu mai mare in psihologia resurselor umane decat ideea potrivit careia increderea ridicata in propriile forte este cheia succesului in cariera. A venit timpul sa demontam acest mit.
De fapt, lipsa increderii in sine iti va aduce mai degraba succesul, decat esecul", spune Thomas Chamorro-Premuzic, profesor de Business Pshychology la UCL (University College London).
Angajatii cu incredere mica accepta mai bine feedback-ul negativ din partea sefilor si a colegilor. Acestia accepta criticile si le transforma in lucruri pozitive, scrie Business Insider.
Este teoria ideală pentru cei spălați pe creier sau în curs de spălare, și mai ales pentru cei care au impresia că așa om până la ei nu a mai văzut pământul. După ce că dai de oameni din ce în ce mai slabi pregătiți (vezi rezultatele de la BAC 2012, care sunt la fel de frumoase ca cele din 2011) trebuie să mai vină și un mega jurnalist pregătit și cunoscător în toate domeniile posibile și imposibile să îți dea secretul succesului.

18 iulie 2012

Punct

În ultima perioadă nu m-am simțit acaparată, ci pur și simplu sugrumată de anumite idei, lucruri, păreri care nu erau ale mele. Am așteptat să treacă, dar așteptarea asta m-a lăsat fără chef, fără somn și fără inspirație. Până și aici îmi era urât să intru și să scriu, îmi era urât și să mă uit la statistici sau să verific ceva. Ajungem să ne consumăm pentru alții mai mult decât pentru noi, dar ne gândim că așa poate contribuim și la fericirea și bunăstarea noastră. 

Am fost învățată să nu bag în seamă lucrurile care mă deranjau, vorbele urâte și mai ales oamenii proști. Sunt oameni cărora nu ai cum să le arăți că mintea lor e plecată și toată strădania nu face decât să le întărească ideile tâmpite. Și când simți că nu mai vrei să înghiți, ce faci? Pui frână, se aprinde beculețul roșu, te mai gândești dacă mai poți să pornești la drum, iar dacă sunt prea multe gropi, oprești și o iei la picior.

Așa am făcut și eu. Am pus punct și parcă de atunci simt libertatea cum îmi șuieră pe la urechi. Și tare bine e!

Voi ați avut momente când ați simțit nevoia să spuneți nu, să trageți linie și să o luați pe altă cale? 

18 iunie 2012

De ce ne place prostia?


Din păcate întrebarea asta am început să o pun din ce în ce mai des și nu numai mie, ci majoritatea oamenilor apropiați. Nu înțeleg de ce ne place prostia atât de mult, încât o păstrăm, o spălăm, o îngrijim și o ajutăm să se facă și mai mare.

14 iunie 2012

Ce vrei să te faci când o să fii mare?

Cine nu s-a visat măcar o dată în viață șef?! Dacă îi întrebi pe cei care termină  (dacă termină acum) bac-ul ce vor să se facă, ce meserie, ce carieră să urmeze, toți spun că vor să fie șefi, directori, manageri, boși, cei mai tari din curtea școlii. 
Toată lumea se crede bună pentru un astfel de post, dar toată lumea uită cu nu toți ne-am născut să conducem lumea. 

12 iunie 2012

Poveste cu brânză care nu e brânză

Tot trăiam cu impresia sau mai bine zis, într-o buclă temporală, doar a mea, că măcar blogerii mai sunt o sursă nealterată de informații, că măcar ei mai scriu pe bune și că în ei mai pot să am încredere!
Nu am cumpărat niciodată sau cel puțin așa cred eu, un produs mega promovat la tv, radio, net, etc. Și mi-am pus mai multe semne de întrebare atunci când am vazut prea multe comentarii favorabile la un anumit produs. 

Acum o lună am făcut o excepție. Am uitat să povestesc până acum.

10 iunie 2012

Cine Fu? Fu... ego

Am aprins tv-ul și m-am speriat, era Fuego! Nu m-am speriat de el, ci am crezut că a venit Crăciunul! Eram curioasă ce cântă: nimic de reținut, oricum nu era hitul cu împodobitul. 
Și ce să văd? Mai bine zis ce să aud? A început altă melodie! O baladă romanticoasă! Va să zică a fost invitat de seamă, dar se pare că versurile nu îi ies pe gură, doar pe bandă. 
Pâi bine băi Fuego, îți dezamăgești fanii? Unde îți este patosul, trăirea, strângerea pumnului și strâmbătura feței? Am aflat că să mai cânte ceva, dar nu mai pot să îl ascult acum, mai bine aștept Crăciunul!

31 mai 2012

Concluzie

Corporate culture is about integrity.
It is about aligning the shared values and common behavior of employees. In the context of the forces at work, corporate culture should be collaborative, cultural, and creative. It should transform the lives of employees and empower employees to transform the lives of others. By building their integrity, companies can compete in the talent market, improve productivity and the consumer interface, and manage differences. Marketing its values to employees is as important as marketing the mission to consumers.

* Philip Kotler, Marketing 3.0

29 mai 2012

Spiridușul din casa mea

Noi avem în casă, pe lângă o șoricică grasă, un spiriduș... Treaba e că pe spiridușul ăsta eu nu l-am văzut niciodată, Răzvan mi-a zis de el, când l-am întrebat cine a făcut patul.
Din când în când, spiridușul ne mai face o vizită, nu știm niciodată când vine, nu ne anunță, nu ne lasă bilețele sau felicitări. Nici măcar nu ne face prăjituri. Știm însă că a fost la noi după ce vedem patul făcut.

25 mai 2012

Scrisoare către ploaie


Draga mea ploaie, știi că îmi ești dragă, atât de dragă încât te primesc oricând cu brațele deschise. Îmi ești atât de dragă încât de fiecare dată când îți faci apariția și ne iei prin surprindere, merg acasă zâmbind și te las să îmi povestești pe unde ai mai umblat, ce țări ai mai udat, ce tărâmuri pe care eu nu am călcat și doar tu ai reușit să le strecori câte-o perdea de apă ...

22 mai 2012

Snooze

Am senzația de câteva săptămâni că timpul nu îmi mai ajunge! Am impresia că ora nu mai are 60 de minute, aproape că sunt sigură de asta. Nu înțeleg unde naiba zboară secundele astea așa repede, cum nu apuci să mai faci nimic, că te trezești la miezul nopții.
Am obosit să alerg după timpul ăsta care și-a luat mașină nouă cu mii de cai putere și eu mi-am rupt sandalele încercând să mă țin după el. 

8 mai 2012

Ora de educație civică

Stăteam de vorbă cu mama, acum 10 minute. Ea tocmai se întorcea din oraș (Urziceni). În fața blocului un copil, nu pot să îi spun băiețel că avea cel puțin 70 de kilograme, de mai bine îl săreai decît să îl ocolești, tocmai luase un băț în mână să bată un cățel ce dormea la scară. Precizez că băiețelul nu stă în același bloc cu mine, mai bine zis cu mama. Nu știu unde stă și din păcate nu știu cine e.
Când mama l-a rugat să lase cățelul în pace, am auzit și eu replica din telefon : Ce ai fă?

6 mai 2012

4 Minute

Nu v-am rugat niciodată să faceți ceva special pentru mine, nici măcar de ziua mea, nici nu am tras de voi să donați, să vă oferiți voluntari, să alergați, să dați ture la bloc sau să plimbați câinii vecinilor.... Astăzi însă am o rugăminte la voi: să completați un studiu mic de tot, dureaza 4 min (maxim) și are ca scop ajutorarea subsemnatei la lucrarea de disertație! 
Vedeți, o nimica toată! 
Aici găsiti întrebările: CHESTIONAR

4 mai 2012

Un loc pentru sufletul meu

Normal că am un loc de suflet, cine nu are? E atât de aproape de suflet încât mi se umplu ochii de lacrimi, mă trec fiori și am fluturi în stomac. Când mă gândesc la el mă simt așa euforică, îndrăgostită... și e dragostea aia permanentă, pe care știi că nu o mai scoți cu niciun clește.

Am un sentiment de apartenență la acel loc, ca și cum am trăit acolo toate viețile anterioare, ca și cum Pământul s-a născut mai întâi acolo și apoi au început să iasă munții, să se formeze dealurile și să retragă apele de pe câmpii.

2 mai 2012

Vă spun un secret

Îmi place să fac pe spionul, pe detectivul sau pe ceva asemănator. Nu știu dacă e ceva rămas din copilărie, din câte îmi aduc aminte nu vroiam să mă fac polițist, detectiv, ci vroiam să fiu doctor. 

Nu sunt ca babele alea urâcioase care se uită tot timpul pe vizor, care deschid ușa să te întrebe ceva de mai ai puțin și leșini de la sperietură, sau care te țin de vorbă în fața ușii doar să mai afle câte ceva. Sunt ceva mai discretă și inofensivă.

24 aprilie 2012

De la căldură îți pică ... nasul

Vă bucurați că vine căldura! Da, și eu, chiar de două ori! O dată că e cald și scap de hainele în plus și mai ales că o să simt iar parfumuri diverse. Aceeași problemă o am în fiecare an: în orice mijloc de transport pute!

Din păcate nu putem să dăm vina pe RATB, Metrorex sau pe firmele cu autocare și microbuze, sau pe oamenii care se ocupă de ele, ci trebuie să dăm vina pe cei de lângă noi. Nu pot să înțeleg de ce e greu dimineața să te speli îaninte să pleci la muncă! Vrei să faci economie la apă, la săpun, vrei să vină factura la întreținere mai mică? Nu te costă mult dacă folosești măcar 3 litru de apă pe zi doar pentru a te spăla, iar un săpun costă între 1 leu și 5 lei.

23 aprilie 2012

Cartea mea își ia zborul!

După cum știți, azi, 23.04, a fost Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor, iar prietenii de la Editura ALL au pus la cale frumoasa inițiativă Cartea călătoare!
Zic și eu mai cu întârziere La Mulți Ani cărților, scriitorilor și mai ales cititorilor, fără de care cărțile nu ar mai exista. 

20 aprilie 2012

Cartea călătoare

Acum o săptămână pe grupul vALLuntar, Loredana Modoran a lansat o nouă provocare pentru toți cititorii: să ne alegem câte o carte pe care am vrea să o recomandăm cuiva și o s-o primim cu ... instrucțiuni de utilizare. Mi-am dat seama că Editura ALL pune la cale ceva frumos și am intuit puțin ce urma.

15 aprilie 2012

Noua modă

Nu v-ați plictisit de atâtea poze cu iepurași, puișori, ouțe, cozonaci - făcuți de voi sau de vecini, pască sau preparatele care nu trebuie să lipsească de pe sfânta masă? Eu nu numai că m-am plictisit, dar pot să spun că nu a mai fost nevoie să mai mănânc la câte poze a trebuit să diger.

4 aprilie 2012

A motiva sau a nu motiva?

Se pare că în ultima vreme se simte o nevoie acută să se vorbească despre nevoile unei companii, angajaţilor şi să nu uităm şi de clienţi.
În urma unui studiu realizat în mai multe companii s-a întocmit o listă cu posibile modalităţi de a motiva angajaţii.

30 martie 2012

A făcut toată lumea pipi?

Cred că aşa trebuia să se numească reclama de la Noul Chevrolet Aveo. Şi ca să ştiţi despre ce e vorba o aveţi aici.

28 martie 2012

Lumea nu ştie!

Ce? Bună întrebare...Lumea nu ştie multe, dar eu vreau să mă refer la un singur lucru.
Noi (vorbesc aşa ca nu cumva să se simtă cineva lezat) NU ştim să apreciem ce ne place. Vedem ceva frumos, deştept şi devreme acasă şi trecem cu indiferenţă. Nu ştim să facem o simplă diferenţă între ce e bun şi ne place şi ce e prost, nasol, iac, naşpa şi nu ne place.

27 martie 2012

Campania vALLuntar a adunat 200 de ore de voluntariat

Încă o dată bloggerii au demonstrat că pot face lucruri utile şi plăcute susţinând în acelaşi timp şi o cauză nobilă. Campania vALLuntar iniţiată Grupul Editorial ALL s-a încheiat. După ce toată lumea a lăsat condeele jos s-au adunat  200 de ore de voluntariat şi 280 de cărţi citite. Citite, da? Sper că toată lumea şi-a făcut treaba.

26 martie 2012

Vrei să ai succes la femei?

Poate nu mă crezi, dar până la sfârşitul articolului vei învaţa cum să reuşeşti! Aşa că, citeşte cu atenţie!
Te-am prins?

24 martie 2012

Specialistul în ţevi

De ce toţi meşterii au nevoie de multe ore, uneori chiar de o zi întreagă doar să schimbe o ţeavă din pexal de doar 30 de centimetri?

Toţi instalatorii sunt cei mai buni, oricine a fost înaintea lor şi a făcut o lucrare, a schimbat o teavă, un robinet, o baterie....etc nu a făcut treabă bună! Cum deschide uşa să vadă unde e problema auzi: Aaaa! Pâai ce e aici? Aoleu! Cine a făcut pe aici habar nu avea!

23 martie 2012

Marketingul în practică

Eşti la o petrecere şi vezi o fată frumoasă. Te duci la ea şi ii spui: „Hei! Sunt nemaipomenit la pat!” Asta se numeşte Marketing direct.

Eşti la o petrecere cu o mulţime de prieteni şi vezi o fată frumoasă. Unul dintre prietenii tăi merge la ea şi arătându-te cu degetul, spune: „El este nemaipomenit la pat”. Asta se numeşte Reclamă.

20 martie 2012

Despre icre şi frumuseţe

Crema cu caviar şi ceramide. Nu fac reclamă...dar nu pot să uit această cremă cu icre şi ceramide şi să nu menţionez nimic de ea. Nu era mai simplu să luăm icrele de la peşte şi să ni le întindem pe faţă? Sau să băgăm capul direct în burta peştelui?

14 martie 2012

De unde vine primăvara?

Primăvara mea vine cu genele înghețate! Are puf din perna mototolită prin păr și ochii puțin umflați de la atâta somn. Când scoate mâna de sub pătura o bagă repede la loc de frică și mai ales de frig....

Rămâne așa un timp și se gândește ce să facă: oare e înțelept să iasă acum sau să mai aștepte? Mai așteaptă să mai sune de 2 ori ceasul și după ce îl oprește zice că mai stă un minut.

12 martie 2012

M-am astenizat

Cine naiba a inventat treaba asta cu astenia? Nu avea ce să facă? Uite aşa ne gândim mereu: gata vine primăvara, este astenie şi ăsta e motivul pentru care mă simt aşa fără chef.

După ce ne-a dat zapadă de ne-a apucat cu sughit toţi aşteptăm căldura, verdeaţă multă, flori, copaci înmuguriţi, păsărele, să trecem la geaca de primăvara, la teneşi şi cămăşi colorate!

8 martie 2012

Papesa Ioana

Dintre toate scandalurile în care creştinismul a fost afectat, unul dintre cele mai ciudate a fost aproape uitat. 
Ați auzit vreodată de un papă femeie? Mai multe poveşti pretind că secretul ei a fost descoperit atunci când ea a intrat in travaliu prematur şi a dat naştere unui copil în timpul unei procesiuni publice.

29 februarie 2012

NU-mi place TAG-ul!

Nu ştiu cum sunteţi voi, ăştia de aveţi conturi pe Facebook, lăsând la o parte pozele dubioase care apar şi degeaba le dăm spam, dar mie nu îmi place să îmi dea cineva TAG.

27 februarie 2012

Ce-aş fi eu fără tine?

Mă trezesc într-o dimineaţă în sala de aşteptare din aeroportul din San Francisco. În faţa mea doi tineri îşi declară iubirea pentru prima dată.
Dupa 10 zile în care le urmăresc toate gesturile, trăirile şi sentimentele fac un salt în viitor...

26 februarie 2012

O distracţie enervantă

- Ce-o fi făcând cu banii, nu ştiu!
- Da, că doar are 7 şi cu 3.... 11 milioane!


Ne bufneşte râsul şi încercăm să ne facem că nu am auzit. E imposibil!

24 februarie 2012

Iubiri de altădată

Ghiciţi cum mi-am început week-end-ul? Frumos, atât de frumos că aş vrea să fie aşa fiecare zi de vineri dacă s-ar putea. Astăzi la 17:30, la Starbucks Plazza, am băut o cafea bună şi am întâlnit lume la fel de bună la invitaţia prietenilor de la Editura ALL!

19 februarie 2012

Întoarcerea

Ce ziceam că am net, ei bine cine oare a uitat să îl plătească? Noi! Şi nu ştiam ce de ce nu merge..
Să trecem la treabă că am ramas datoare cu o recenzie pentru campania vALLuntar. 

De multă vreme nu am mai citit o carte care să mă ducă înapoi puţin în timp, undeva la ţară. De cum am citit prima pagina m-am gândit la universul creat de Marin Preda în Moromeţii şi la destinul şi frământările oamenilor simpli de la ţară.

17 februarie 2012

Când nu ai boii acasă

Nu am plecat nicăieri, nu am rămas sinistrată în zăpadă, nu m-am înecat în noile lacuri de pe străzi, nu mi-a căzut vreun țurțure în cap, nu mi-a picat netul și nici calculatorul, nu m-am mutat, nu mi-am schimbat numele....ci pur și simplu nu am avut toți boii acasă, acum am fluierat și i-am adunat! 

Ce vouă nu vi s-a întâmplat?

Dacă azi doar vă spun spor la distracție și la ars calorii pe unde puteți, mâine ne vedem cu o recenzie proaspătă-proaspătă pentru campania vALLuntar!

9 februarie 2012

Moda pozelor pe Facebook

Acum ceva timp, fetele de la Casa cu Nuci au avut un articol despre pozele postate pe Facebook. Am observat ca s-au inmultit cele in care apar copii batuti, femei, animale torturate si alte lucruri care iti intorc stomacul pe dos. Stiu ca astfel de lucruri fac parte din viata, dar e normal sa le vedem tot timpul?

6 februarie 2012

Traditional sau modern?

Individualism nu inseamna neaparat egoism. V-ati gandit ca inseamna si decizie cu privire la propriul destin, la propria evolutie? Ca filozofie este teoria care considera individul drept valoare suprema în toate domeniile vietii.

Acest individualism pe care unii habar nu au sa il defineasca de fapt face parte din perspectiva unei organizatii/ companii moderne. 

2 februarie 2012

Pedeapsa divina?

Ora 8:33 dimineata. Se opreste in fata bisericii, de fapt trecuse cu 1 metru de intrare. Se intoarce cu fata la intrare....si cade! 

De ce cade? Avem mai multe variante:

1 februarie 2012

Zapada induce panica!

Cum se produce vreun fenomen meteorologic lumea intra in panica! Si nu aiurea! Cea mai vinovata este media, de la ziare, radiouri pana la televiziune, care are deosebitul har de a pune titluri apocaliptice!
Romania sub zapada, Iadul Alb, Gerul ucide... bla bla, tot felul de titluri care te fac sa ingheti in fata televizorului!

28 ianuarie 2012

Cum, cand si ce citim?

Dupa ce am citit un articol foarte bun despre societate, carte si mass-media pe blogul Editurii ALL, Fiecare Om, si dupa ce si Kadia a abordat subiectul, la invitatia ei am zis ca e bine sa scriu ce am pe suflet.

Sondajul realizat de Institutului Roman pentru Evaluare si Strategie (IRES), in perioada 15-19 aprilie 2011 arata ca mai mult de jumatate dintre romani, adica 52%, cumpara carti care apar impreuna cu diferite publicatii. Potrivit sondajului, o treime dintre acesti cititori cumpara cartile care apar impreuna cu ziare si reviste doar atunci cand ii intereseaza, 14% le cumpara foarte rar si doar 7% cumpara de fiecare data aceste carti.

26 ianuarie 2012

Britania Road 22, Amanda Hodgkinson

Pentru ca mai am ceva carti in biblioteca de la Editura ALL, mi-am zis ca pana vine cartea sa nu stau degeaba. Asa ca m-am pus pe citit si scris! 

Intotdeauna mi-au placut cartile ce au legatura cu al doilea Razboi Mondial. Nu trebuie sa imi descrie luptele, conspiratiile sau alte aspecte ce tin de istorie. Pentru mine o carte ideala este o carte ce leaga personajele nu prin lupa fizica, ci mai ales prin cea psihica si sufleteasca. 

Britania Road 22 este un astfel de roman. Intr-un capitol actiunea este in prezent, si cand ma refer la prezent nu zic de an ci imediat dupa razboi, iar in urmatorul te intorci in timp, de unde trebuie sa culegi de pe drum cateva amanunte, detalii care te ajuta sa pui cap la cap drama personajului principal, Silvana.

25 ianuarie 2012

Eu vreau sa fiu vALLuntar!

Ce este vALLuntar? Este o campanie online prin care Grupul Editorial ALL incurajeaza lectura si voluntariatul. 
In perioada 24 ianuarie – 16 martie Editura ALL pune gratuit la dispozitia bloggerilor orice carte de pe www.all.ro. Ei trebuie sa o citeasca si sa despre carte pe blogul personal. Fiecare recenzie valoreaza 15 minute de voluntariat ce va fi realizat de catre echipa ALL pentru un centru ales de bloggeri. Fiecare comentariu referitor la carte sau la campanie, dat la postul cu recenzia, adauga inca 3 minute de lucru.
Regulamentul intreg il gasiti AICI si mai multe detalii despre aceastra frumoasa campanie AICI!
Si cum daca cineva pomeneste ceva de carti, ma bag, imi place mai mult daca totul este pentru o cauza nobila! 
Cine e interesat sa participe e liber sa se inscrie!

24 ianuarie 2012

Schimbatul numelui duce la pierderea memoriei....

De ce "prietenii" dupa ce se casatoresc au impresia ca au intrat intr-un club exclusivist? Mai ales femeile cred asta. Daca s-au casatorit au impresia ca acolo este apogeul, ca nimeni nu mai poate simti sau trai viata asa cum o au ele. Daca nu faci parte din clubul asta atunci...esti usor dat la o parte. Nu credeam ca ne intoarcem la mentalitatile de acum 30 de ani, dar se pare ca trend-ul revine.

17 ianuarie 2012

Cu palaria in vant!

Sunt persoane care nu prea se uita la ei inainte sau in timp ce probeaza anumite haine. Stiu persoane care poarta palarii. Atunci cand se duc la magazinul de palarii nu se uita decat la marimea si volumul ei si mai rar si la culoarea.

16 ianuarie 2012

Eroilor, care sunteti....

Nu are rost sa mai despic si eu firul in patru dupa ce multi altii au spus cam acelasi lucruri, pe care le cred si le sustin. 

Daca au ajuns sa ne reprezinte niste tineri care habar nu au sa vorbeasca, nu au muncit o singura zi in viata, si traiesc undeva intr-o lume paralela a etnobotanicelor, atunci am ajuns rau!

11 ianuarie 2012

Cum sa dai pagina!

Am primit astazi niste instructiuni clare si stiu cum pot s-o "exploatez"pe Jerry! ( Jerry e hamsterul meu, cine vrea sa o vada click )




9 ianuarie 2012

Conspiratia bataii

Nu v-ati intrebat niciodata ce au unii oameni atata de batut? Nu stiu cum am nimerit in ultimii doi ani, dar vecina de la etajul anterior era si este nebuna. Cealalta avea impresia ca eu alerg prin casa si ca bubuiam si adevarul este ca eu arat ca un elefant (de 50 kg ), iar asta probabil are nevoie sa simta pe cineva in permanenta in casa si tine televizorul pornit non-stop si la volum maxim.

6 ianuarie 2012

Cat tine frumusetea?

Cand zici despre cineva ca e frumos sau despre un lucru ca e frumos? Atunci cand ti se pare...frumos! Frumosul tine de cum vede fiecare si din pacate unii incearca sa tot stabileasca etaloane de frumusete! Si pana la urma frumusetea tine doar de invelis? Si daca pe interior miezul e negru, e mucegait sau plin de viermi? Atunci cand faci media interiorului cu exteriorului tot frumos rezulta? 

5 ianuarie 2012

Numaratoarea incepe

Numaratoarea ar fi trebuit sa inceapa de la 1, de la mine se pare ca incepe de la 5, care nu mai are mult si se face 6. Va zic si eu cunoscutul La Multi Ani si sa incepeti anul cu bine si sa il continuati la fel de bine!

Nu stau sa va fac bilant de sfarsit de an, sa insir toate cele vrute si nevrute, ci doar va spun ca la sfarsitul anului imi doream sa nu mai am parte de oameni prosti in frumosul 2012.